CE TIP DE ALPINIST AI FI?
Hmmm, poate nu te-ai întrebat până acum, însă dacă ai ajuns aici, cu siguranță avem în fața „micului ecran” digital un iubitor de munte.
Începem cu un joc – urmează șase imagini, iar invitația noastră e să o alegi pe cea care simți că te bucură cel mai mult, ca și când te recunoști deja acolo, la înălțime, și faci parte din peisaj.
Așadar, ascultă-ți intuiția și alege:
1. EXPLORATORUL ÎNĂLȚIMILOR
Ca explorator al înălțimilor, te definește curajul. Ești un spirit liber și îndrăzneț, însă cu o autodisciplină bine pusă la punct. Când îți propui ceva, nimic nu poate sta în calea ta să îți atingi țelul. Iubești sentimentul de a fi în vârf și de a privi totul din perspective înalte – în viață, alegi să măsori lucrurile prin ceea ce englezii ar numi „a bird’s eye view”. Claritatea e importantă pentru tine – știi că deciziile bune sunt roadele unei minți pe care o menții limpede precum un cer senin de vară. Nu te sperie norii, ei sunt trecători, iar optimismul tău te ajută să vezi oportunități și soluții acolo unde alții văd obstacole. Pentru tine, cerul nu e limita. De fapt, cu fiecare urcare, depășești și mai mult limitele pe care anterior credeai că le ai. Te numeri printre alpiniștii – sau cel puțin turiștii – experimentați când vine vorba de drumeții montane.
Nu te mulțumești cu puțin – totul sau nimic. La îndemnul „privește cerul”, tu preferi să fii atât de aproape de el încât parcă îl atingi. Ai o puternică încredere în sine și ești motivat de rezultatele pe care nu te îndoiești o clipă că le poți manifesta. „Nu pot” e absent din vocabularul tău, iar „imposibilul” e provocarea ta de a-l dovedi posibil. Îți asumi riscuri inteligente – #safetyfirst – și singurul tău competitor ești tu însuți, mai exact, versiunea ta de ieri. Ai răbdare în tot ce îți propui să întreprinzi, înțelegând că fiecare pas din călătoria ta e important și te împinge tot mai sus, spre îndeplinirea visului. Perseverența e o calitate care te conduce mereu la destinație.
Chiar dacă îți place să te avânți singur în aventură, amintește-ți că ai un spirit de lider, astfel că poți fi un bun ghid pentru cei care visează să cucerească vârfurile când alegi să îți dezvolți și spiritul de echipă. Totodată, ai o curiozitate sănătoasă în explorarea necunoscutului și iubești să descoperi „comorile” munților, ale pădurilor, ale vieții. Simți că ești născut pentru înălțimi. Însă chiar dacă sus trăiești o pace greu de descris în cuvinte, iar satisfacția e maximă când vezi cu proprii ochii că ai reușit, nu uita importanța coborârii, de a reveni cu picioarele pe pământ – de aici ai șansa să urci din nou, să faci noi salturi, spre noi culmi. Asta te va susține să fii constant în echilibru.
TRASEE POTRIVITE UNUI EXPLORATOR AL ÎNĂLȚIMILOR:
Cel mai probabil, cei 14 uriași ai României te cunosc deja, însă dacă nu i-ai bifat pe toți, îți recomandăm, măcar o dată în viață, să ne întâlnim pe Vârful Moldoveanu, supranumit și „Acoperișul României”, cel mai înalt vârf din țară, cu mențiunea că nu e un traseu pentru amatori.
Cu siguranță vei îndrăgi și vârfurile din Munții Retezat – Peleaga și Păpușa oferă nu doar provocări frumoase, ci și priveliști spectaculoase; și tot în Retezat, poți face un tur al lacurilor din zonă (Zănoaga, Bucura și nu numai).
De pe lista ta nu pot lipsi nici Munții Bucegi (cu Valea Jepilor sau Valea Cerbului; de Vârful Omu nici nu mai e nevoie să-ți povestim), Munții Apuseni (cu Circuitul Cetăților Ponorului, unul dintre cele mai mari complexe carstice din Europa, cu celebra Peștera Scărișoara și alte minunății), precum și Masivul Făgăraș (cu Vârful Negoiu sau Vârful Caprei, Lacul Bâlea și ocazia de a traversa Valea Oltului).
În plus, îți recomandăm drumeții în Piatra Craiului, Munții Parâng, Buila-Vânturarița sau vizitarea Rezervației Lala (Munții Rodnei) pentru bucuria peisajelor inedite.
2. TEMERARUL
Dacă răspunsul tău la întrebarea „Ce tip de alpinist ai fi?” este imaginea cu numărul 2, atunci bine te-am găsit în liga profesioniștilor! Abilitățile tale fizice depășesc normalul, prin antrenamentul în care investești cu rigurozitate. Pentru tine, termeni ca „ușor” și „dificil” au un alt sens decât cel dat de un om obișnuit, care se mulțumește cu o plimbare liniștită pe un traseu rezonabil. Performanța este motivația ta principală.
Ești atent la detalii, te atrag creativitatea și inovația când vine vorba de tainele tehnice de urcare/coborâre și tinzi să fii un maestru la acest capitol. Este fundația pe care ți-ai construit încrederea că poți. Dintre toate tipologiile, ești cel care cunoaște cel mai bine echipamentele necesare pentru explorarea munților – „cum fac asta?” nu e temă de gândire, ci deja problemă rezolvată în mintea ta.
Astfel, a ajunge în vârf nu este esențialul, ci cum ajungi acolo te fascinează – a transforma călătoria în artă e obiectivul tău. Îți măsori victoriile în fiecare obstacol depășit, în fiecare nou record personal atins. Abordezi viața cu un mare „DA”, fără urmă de teamă, chiar și când ai în fața ta un traseu „de speriat”. Ai ochiul format pentru a întrezări soluția optimă.
Date fiind cunoștințele tale bogate într-ale muntelui, poți fi un bun învățător pentru cei care doresc să ducă la un nou nivel experiența montană. De asemenea, intuim că ești o fire sociabilă, faci deja parte din comunități de alpiniști experimentați și în zilele tale libere te găsim doar în vârf, acolo unde zăpada încă salută razele soarelui.
TRASEE „POUR LES CONNAISSEURS”:
Pentru un Temerar, putem recomanda doar trasee cu grad înalt de dificultate, ceea ce înseamnă că ai pregătirea necesară să le parcurgi cu brio. Pantele abrupte, crestele înalte, lacurile glaciare, potecile înguste, zonele unde se avântă caprele negre și înălțimile unde întâlnești doar vulturii sunt probabil cele care îți dau fiori și te impulsionează să îți pregătești rucsacul de plecare.
Valea Jepilor, pe care unii dintre temerari o parcurg în pas de alergare, Munții Rodnei (cu traseul Pasul Rotunda – Pasul Șetref sau din Borșa până la Tarnița La Cruce), traseul Circuitul Bohodei sau „La Lanțuri” din Piatra Craiului, zona carstică a Munților Bihor-Vlădeasa și traseele care te duc spre Vârful Peleaga sunt cele care te-ar încânta în mod deosebit.
Când ai bifat tot ce se putea bifa, întoarce capul, timid, către Fisura Albastră. Să ne vedem cu bine sus!
3. ALERGĂTORUL MONTAN
Tu ești cel care pune lucrurile în mișcare și mută munții din loc. Un om al acțiunii, care face și face bine, până la capăt – ai o capacitate extraordinară de a procesa totul rapid și eficient. Rezolvi orice provocare „din mers”, cu o ușurință care îți e specifică pentru că tu curgi cu viața. Îți cunoști ritmul și ești stăpân pe schimbătorul de viteze – știi și când să te oprești din alergat, și când să accelerezi.
Când ai de luat decizii, o faci ferm, fără a sta prea mult pe gânduri. Ești hotărât, știi ce vrei. Nu e timp de ezitări, îndoieli sau regrete. Pentru tine, viața e frumoasă când mergi la pas cu ea – așa nu rămâi niciodată în urmă și nici nu grăbești lucrurile.
Muntele îți oferă nu doar oportunitatea de a-ți menține o bună condiție fizică și psihică, ci și de a cunoaște noi perspective și noi parteneri de drumeție. Când alergi însoțit sau în grupuri organizate, te asiguri că toți au depășit cu bine linia de finish, iar până acolo oferi cu drag o mână de ajutor oricui îți cere suportul.
MUNȚI BUNI DE ̶C̶Ă̶Ț̶Ă̶R̶A̶T̶… ALERGAT:
Orice maraton montan ar fi pentru tine o provocare binevenită și o șansă de a-ți face noi prieteni. Zona Brașovului, Moieciu de Sus, Munții Apuseni sau Iezer-Păpușa, traseele din Ciucaș sau spre Piatra Mare sunt perfecte pentru pasionații de alergare montană.
Iar dacă faci parte din categoria celor care „aleargă” pe mountain bike, sunt ofertante trasee precum cele din Sinaia până la Omu sau din Padina până în Bran, din Munții Apuseni și Munții Rodnei, din Zărnești spre Măgura și Moieciu, cele din Cheile Dâmbovicioarei sau din Parcul Național Retezat spre Poiana Pelegii.
4. ALPINISTUL ZEN
Muntele reprezintă, în viziunea ta, oportunitatea perfectă de a te detașa de agitația lumii și de a te reconecta cu natura, de a-ți pune în ordine gândurile, de a respira. Este o gură de aer proaspăt atât la propriu, cât și la figurat, este mai mult o stare decât o destinație sau un rezultat de bifat.
Pe crestele înalte sau în adâncul pădurii, în liniștea întreruptă doar de cântecul păsărilor, te regăsești pe tine și îți liniștești mintea, în stare de recunoștință, de contemplare și meditație.
La munte vii adesea să saluți soarele la răsărit sau să admiri în tăcere culorile curcubeu ale apusului. În aceste momente, îți încarci bateriile – nu ale telefonului pentru că, din fericire, e momentul tău de detox digital.
Claritatea vine mai ușor la tine când ai ochii închiși, mângâiați doar de razele soarelui. Ești o ființă cu o sensibilitate aparte, empatică, deschisă necunoscutului, un explorator al Naturii – inclusiv al naturii umane – poate mai profund decât al înălțimilor. Printre pasiunile tale când mergi pe munte, se pot număra culesul de ciuperci sau fotografiatul.
TRASEE CU PRILEJ DE MEDITAȚIE:
Deși nu te dai în lături de la efortul fizic, știi să recunoști și să te bucuri de frumusețe în orice loc din natură, așa că și traseele cu grad mediu sau ușor de dificultate ți se potrivesc, precum și cele mai puțin umblate de turiști.
Chiar dacă Poiana Brașov e destul de vizitată în fiecare sezon, înspre Vârful Postăvarul se găsesc mereu locuri în care te poți retrage, iar apusul oferă de fiecare dată un spectacol divin. Munții Bucegi, cu triunghiul Omu-Babele-Sfinxul sau Vârful Doamnei – Gura de Rai, Cheile Oltețului și Peștera Polovragi, Munții Orăștiei cu frumoasa Sarmizegetusa Regia, Munții Rarău sunt doar câteva exemple de trasee care bucură spiritul.
5. CHIRIAȘUL MUNȚILOR
Pentru tine, muntele este a doua casă. Literalmente. Singur, cu partenerul de viață sau cu prietenii, te retragi în munți pentru un „mountain break” sau o vacanță prelungită oricând ai ocazia. Iubești să te trezești respirând aerul curat de munte, într-un peisaj care te face să zâmbești și în cortul care îți amintește că nu ai nevoie de prea multe ca să fii fericit.
Poveștile la foc de tabără, cântecele la chitară, privitul stelelor în miez de noapte, bălăceala în apele răcoritoare te readuc la simplitate și la frumusețea trainică a unei vieți pe care doar un spirit liber o poate iubi necondiționat. Dacă ai copii, consideri că natura este un bun învățător și îi apropii de ea prin explorare și joacă.
UNDE SĂ PUI CORTUL PRIN ȚARĂ:
În general, în inima Transilvaniei vei găsi locuri în care să zăbovești pentru bucuria sufletului tău. De asemenea, Munții Bucegi, retreaturile din Munții Apuseni (precum cele din zona Peștera), campingurile din Munții Gutâi și Munții Bihorului, Masivul Ceahlău, Cheile Bicazului sau Cheile Sohodolului, zonele din apropierea unor lacuri precum Sfânta Ana sau Lacul Bâlea ori din preajma Parcului Național Retezat, precum și în Maramureș sunt toate locuri în care merită să rămâi peste noapte.
Când alegi să mergi cu cortul, asigură-te că este potrivit numărului de persoane și perfect dotat condițiilor în care vei campa.
6. CĂLĂTORUL DE WEEKEND
„E vineri!” este semnalul că urci în tren sau în mașină cu familia, cu partenerul ori cu gașca de prieteni și porniți spre munte. E ocazia ta să te relaxezi, după o săptămână plină la birou, și de a petrece timp de calitate cu cei dragi, inclusiv de a-ți scoate la plimbare amicii patrupezi. În loc de sală, o urcare pe munte știi că te menține și sănătos, și frumos.
Ascultând muzica preferată în balansul liniștitor al hamacului, citind o carte bună în liniștea pădurii sau savurând un picnic gustos într-o poieniță, peisajele surprinse din telecabină, popasurile în zonele din care descoperi orașul așa cum nu l-ai mai văzut, un antrenament la parcurile de aventură sunt doar câteva dintre lucrurile de bifat în vizita ta la munte.
TRASEE RELAXANTE PENTRU WEEKEND:
Dacă ești alpinist începător sau pur și simplu vrei să te relaxezi printr-o drumeție lejeră, îți recomandăm să pornești spre Canionul Șapte Scări, unde te poți bucura și de cei peste 2 km de tiroliană și trasee gândite atât pentru copii, cât și pentru adulți. Dacă vrei să rămâi peste noapte într-un loc în care stelele luminează tot cerul, iar ziua ai parte de un peisaj care îți taie răsuflarea, te îndrumăm spre Cabana Mălăiești, cu urcare dinspre Râșnov.
Trasee ușoare oferă și zona Carpaților Orientali (de exemplu, Munții Ceahlău sau Rarău), urcările din Sinaia, cum e cazul traseului care leagă Castelul Peleș de Poiana Stânii, sau din Gura Diham spre cabana cu același nume ori spre Poiana Izvoarelor. Mai poți urca spre Vârful Ciucaș de la Cabana Ciucaș, spre Cabana Dochia de la Izvorul Muntelui, spre Cabana Suru din Sebeșu de Sus. Tot cu grad redus de dificultate sunt traseele de pe Valea Cernei, din Azuga, spre Prăpăstiile Zărneștilor, din Poiana Brașov sau, chiar în centrul Brașovului, Vârful Tâmpa și Pietrele lui Solomon.
Oricare ar fi tipologia cu care rezonezi și oricare ar fi motivul pentru care alegi să urci, muntele are un mod aparte de a ne uni prin obiective comune. Toți ne dorim, în sinea noastră, să ajungem în vârf sau cel puțin undeva mai sus, la un nou nivel. Și nu doar vârful contează, cât bucuria călătoriei. Peisajele deosebite, conexiunea cu natura, oportunitatea de a ne opri să observăm frumusețea care ne înconjoară sunt darurile prin care muntele ne inspiră și ne amintește să fim mai prezenți – să revenim cu atenția aici și acum.
Și, pentru că nu te putem trimite la drum nepregătit, încheiem cu câteva reguli de aur pentru drumeții plăcute, în siguranță.
9 REGULI DE AUR PENTRU O DRUMEȚIE REUȘITĂ
• Poartă echipament corespunzător sezonului și gradului de dificultate al traseului pe care urmează să îl parcurgi;
• Informează-te privind traseul (dificultate, durată etc.) – o hartă îți poate fi de folos, mai ales când urci pentru prima dată în zona respectivă;
• Rămâi pe traseul marcat și nu deteriora marcajele;
• Informează-te privind condițiile meteorologice și fii pregătit pentru orice surprize;
• Mai ales în cazul traseelor dificile sau dacă ești începător, mergi însoțit; dacă ești cunoscător și vei fi însoțit, asigură-te că partenerii de urcare au pregătirea fizică și psihică necesară parcurgerii întregului traseu, dus-întors, și au echipamentele potrivite cu ei;
• Menține-te hidratat și ia cu tine alimente pentru mici gustări (sandvișuri, fructe, dulciuri sau batoane energizante);
• Pe lângă apă și hrană, adaugă în rucsac o trusă medicală simplă, o lanternă, haine impermeabile și haine pentru a te îmbrăca în straturi astfel încât să te adaptezi condițiilor de urcare/coborâre, cremă de protecție solară cu factor de cel puțin 30 FPS, busolă; menține-ți, însă, rucsacul ușor pentru a nu-ți îngreuna parcurgerea traseului;
• Respectă natura și locuitorii ei, inclusiv plantele protejate (nu rupe flori doar ca să impresionezi cu un buchet rar);
• Păstrează curățenia. Coboară la baza muntelui toate deșeurile care nu sunt biodegradabile.
În final, lasă-ne un comentariu pe Facebook și spune-ne ce tipologie ai „nimerit” intuitiv, ce iubești la munte sau ce trasee ne recomanzi. Iar dacă ți-a plăcut articolul, dă bucuria mai departe printr-un share.
Drumeții faine și să ne revedem cu bine pe munții frumoși ai României! ♥
Leave a Reply